Skip to content

LA CINE APELEZ ATUNCI CÂND AM O PROBLEMĂ?

Începând de la baza piramidei până în vârful acesteia, dacă este necesar.

Reprezintă studenții în Senatul UBB, forul suprem de decizie și deliberare în universitate. Este ales pe o circumscripție care de obicei corespunde cu facultatea de la care provine, deci este ales de către studenții respectivei facultăți. 

Acesta este ales prin vot de către studenții consilieri ai unei facultăți. El reprezintă toți studenții unei facultăți și coordonează activitatea consiliului studenților facultății, ia activ cuvântul în cadrul Consiliului Facultății, organismul decizional și deliberativ din facultate.

Acesta este ales prin vot de către studenții pe care îi reprezintă, studenții unei circumscripții stabilite la nivel de facultate.

Student ales în mod democratic să reprezinte studenții unui an de studiu din cadrul unei specializări. Acesta va anunța informațiile ce îi vizează în mod direct pe colegii săi, păstrând legătura cu secretariatul facultății, profesori și ceilalți membri ai Consiliului Studenților din facultatea sa.

Are atribuții similare cu cele ale reprezentantului de an, este ales în același mod și reprezintă (doar unde este cazul) studenții unei grupe din cadrul unui an de studiu. Acesta asistă studentul reprezentant de an în relaționarea cu colegii.

RESURSE UTILE PENTRU STUDENȚI

Centrul de Carieră, Orientare Profesională și Alumni

Centrul de Consiliere Student Expert

Centrul de Orientare și Consiliere Profesională - ProCariera

Clinica de psihoterapie - PsyTech

Biroul pentru Studenți cu Dizabilități (BSD)

Student to Student Team

FACILITĂȚI DIGITALE

ACADEMICINFO

AcademicInfo este o platformă pe care o vei utiliza în mod frecvent pe  parcursul studenției deoarece îți vei completa contractul de studiu, vei verifica notele, vei evalua profesorii (anonim, fără a putea fi tras la răspundere). 

Academic Info poate fi accesat în mod optim și de pe telefon, prin   intermediul UBBAPP (Android și iOS). 


OFFICE 365

Prin intermediul AcademicInfo vei intra în posesia datelor de logare în Office 365, fiecare student al UBB beneficiază de licență gratuită a acestui pachet. Pachetul oferă acces  gratuit la binecunoscutele Word, Excel și PowerPoint, dar și la platforma  de videoconferință Microsoft Teams, fiind platforma care facilitează accesul la  cursuri. Detalii despre modul de conectare la aceste platforme aici

 

ADRESE INSTITUȚIONALE 

Toți studenții UBB au adrese de email instituționale.  Adresele de email sunt după formula: prenume.nume@stud.ubbcluj.ro (vezi tutorialul). Acestea sunt trecute prin Outlook de la Microsoft (similar cu servicii de email precum gmail sau yahoo). Asta înseamnă următoarele facilități (câteva din ele): Interfață nouă, mult mai prietenoasă; Spațiu de stocare 50 GB pentru fiecare cont de email; Atașamente de până la 25 MB.
 
 

RESURSE ONLINE

BCU oferă acces și la surse online, fie că este vorba de bibliotecile digitale  ale BCU, fie că avem în vedere baze de date internaționale. Pentru utilizarea serviciilor, consultă ghidurile .

BCU a realizat o bază de date unde sunt scanate cărțile din bibliografiile cursurilor. Cărțile electronice permit copierea textului direct din carte, căutarea rapidă a cuvintelor cheie și zoom in/zoom out pentru o mai bună vizibilitate. Detalii la link

ALTE FACILITĂȚI PENTRU STUDENȚII UBB

Cantinele și cafeteriile Universității potolesc foamea a sute de studenți și te așteaptă cu prețuri studențești. Toți studenții care prezintă carnetul de student sau un card studențesc care să certifice că sunt înscriși la Universitatea Babeș-Bolyai beneficiază de o reducere de 20% din prețul afișat.

Grădina Botanică, având o varietate de circa 10000 specii de plante, este considerată una dintre cele mai frumoase din România. Aceasta este deschisă între 10:00 – 20:00. Un atu pentru studenții UBB este vizitarea gratuită a grădinii botanice.

În fiecare vineri seara, pasionații de astronomie și cei care doresc să aibă o experiență “cerească” au ocazia să ia parte la un program de circa două ore desfășurat la Observatorul Astronomic. Tariful de intrare este de 4 lei. Înafara zilei de vineri, vizitarea observatorului se face pe baza de programare la numărul de telefon: 0264 592 152.

Complexul de natație reprezintă un loc de relaxare prin înot pentru toți studenții UBB. Studenții UBB beneficiază de reducere de 50% la tariful de intrare pe baza carnetului de student, deci profită și înoată mai des! Poți consulta tarifele aici.

Toţi studenţii universităţii beneficiază de un program de gratuităţi  pe tot parcursul anului universitar (cu excepţia vacanţelor), de uni până vineri, orele 10-12, şi sâmbăta, între 8 și 20, respectiv de reduceri de 50% ale tarifelor de închiriere în afara orelor menționate. Mai multe tarife de închiriere, aici

Stațiunea științifică UBB – Danubius, situată în localitatea Coronini, județul Caraș-Severin. Stațiunea are două laboratoare științifice: Laboratorul de Biogeografie și Conservare a Biodiversității, respectiv Laboratorul pentru Investigarea Factorilor de Mediu.

Societatea Antreprenorială Studențească UBB are ca scop facilitarea înființării de entități juridice funcționale, prin formarea tinerilor studenți din UBB și nu numai pe calea antreprenoriatului. Printre activitățile SAS UBB se regăsesc organizarea de cursuri de antreprenoriat, internship-uri și training-uri alături de companii de succes, conferințe și workshop-uri, activități de mentorat și multe altele.  

Cele trei baze ale Universității Babeș-Bolyai: Centrul Arcalia, Cabana Beliș și Complexul Baru – care sunt destinate în special studenților, găzduiesc activități de tipul: simpozioane științifice, conferințe, seminarii și cursuri; aplicații practice pentru studenți; training-uri, teambuildinguri și tabere educative.

STRUCTURA ANULUI UNIVERSITAR 2024/2025

Structura anului universitar pentru anii terminali, semestrul II, diferă! Vezi aici